Trecând dincolo de Miel, privirea se îndreaptă spre „POARTA DE LUMINĂ” care conduce la Părintele luminilor. Aceasta e încadrată de aceeaşi piatră din care este sculptat Mielul, şi lăţimea ei corespunde exact lăţimii Mielului. Eu sunt poarta: dacă cineva intră prin mine se va mântui; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. (In 10,9)
Spaţiul pentru a trece prin poartă e suficient pentru o singură persoană. De fapt, fiecare dintre noi e chemat să se hotărască în mod liber să treacă prin Poartă, cu bucurie şi cu simţul responsabilităţii.
Inportantă e încredinţarea vieţii în mâinile Păstorului şi moartea pentru sine însuşi. Dacă se realizează acestea, atunci prin Isus se intră în viaţa nouă de comuniune cu Tatăl.
Oricine Îl tăgăduieşte pe Fiul, nu-L are nici pe Tatăl, cine-L mărturiseşte pe Fiul Îl are şi pe Tatăl. Cât despre voi, tot ce aţi auzit de la început să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce aţi auzit de la început, şi voi veţi rămâne în Fiul şi în Tatăl. Aceasta e promisiunea pe care El ne-a făcut-o: viaţa veşnică. (1 In 2,23-25).
Referitor la oi, Isus spune: Eu le cunosc şi ele Mă urmează. Eu le dau viaţa veşnică şi ele nu se vor pierde în veac şi nimeni nu le va răpi din mâna Tatălui Meu. Eu şi Tatăl suntem una. (In 10,27-30)
Cine îşi dăruieşte viaţa lui Isus, pe deplin, ca ofrandă de iubire, îi încredinţează Mântuitorului propria libertate pentru ca El să o dezlege de puterea satanei şi de toate lucrările acestuia. Satana nu va mai putea să-l tenteze mai mult decât Dumnezeu îi va permite, căci cel care e Adevărul îl apără.
Cristos domneşte în sufletul care i se oferă, îl trezeşte, îl învie pentru o viaţă nouă. Trăieşte în El pentru a-i mântui şi pe alţii. În acest fel, în şi prin sufletul oferit, Dumnezeu triumfă „pentru a distruge operele diavolului” (1 In 3,8). Imediat ce sufletul se abandonează cu sinceritate în mâinile Salvatorului, poate simţi harurile care sosesc fără întârziere.
Pentru a intra în casa Tatălui, trebuie ca împreună cu Mielul să traversăm TUNELUL. Adică să murim pentru noi înşine. Cine moare pentru sine însuşi precum Maria şi apostolii, umblă în lumina credinţei, a speranţei şi a iubirii; chiar şi când traversează valea morţii e condus de Spiritul Sfânt şi e precedat de Bunul Păstor care-l conduce la Tatăl. „Şi când îşi mână oile, El umblă înaintea lor şi oile îl urmează, căci cunosc glasul Său” (In 10,4).
Maria e discipola perfectă a Domnului, a ascultat vocea Lui şi cu El a intrat în gloria Tatălui. Fecioara a înţeles calea pe care trebuia s-o urmeze, pentru că i-a oferit totul lui Dumnezeu: pe Fiul său, viaţa ei şi pe toţi fiii ei. De aceea Duhul Sfânt a putut conduce, îndruma viaţa ei.
În Maria şi cu Maria păşim şi noi pe cale, cântând cântecul cel nou: „Mari şi minunate sunt operele Tale, Doamne, atotputernice Dumnezeule; drepte şi adevărate toate căile Tale, o Rege al neamurilor! Cine nu se va teme de Tine, Doamne; şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci Tu singur eşti sfânt. Toate popoarele vor veni şi se vor închina înaintea Ta, căci s-a manifestat judecata Ta cea dreaptă” (ap. 15).
