Permiteţi-mi să prezint familia noastră spirituală, casa în care trăieşte o parte din noi şi în care uneori ne adunam cu toţii. De fapt, voi lăsa casa să vorbească pentru noi, să ne prezinte.
Papa Ioan Paul al II-lea, în exortaţia apostolică Vita consacrata numeşte acest fel de viaţă pe care noi îl ducem (viaţă consacrată) Confesio Trinitatis, adică manifestarea, mărturisirea Sfintei Treimi. Documentul papal subliniază faptul că viaţa consacrată este o „icoană a lui Cristos schimbat la faţă” şi că „Fecioara e modelul de consacrare pentru noi”.
Casa despre care spuneam că ne reprezintă, e de fapt o icoană. E situată în Bijakovići (parohia din Medjugorje, în Bosnia-Herţegovina) şi, pe cei care cred, această icoană îi ajută să perceapă realitatea spirituală prezentă în suflete, să întrevadă viaţa care ia naştere în ele şi care vrea să se manifeste.
Membrii consacraţi ai acestei familii spirituale constituie o comunitate de credincioşi ce poartă numele „REGINA PĂCII, CU TOTUL AI TĂI – prin Maria la Isus”. Această comunitate e prezentă atât în Bijakovići cât şi în alte ţări. Membrii ei sunt credincioşi ai Bisericii Catolice, care trăiesc după modelul primelor comunităţi creştine. Ceea ce ai au scris în această broşură, mărturisesc trăind propria vocaţie.
Comunitatea doreşte ca prin mijlocirea Mamei Cereşti, să fie Spiritul Sfânt acela care vorbeşte prin această mărturie. El vorbeşte în tăcerea inimii şi, dacă veţi rămâne în tăcere, veţi auzi glasul Său vorbind inimilor voastre.
Dacă vă găsiţi în această casă, vă invit să rămâneţi în tăcere, în ascultarea Spiritului. Abandonaţi orice curiozitate, chiar şi pe cea religioasă, spirituală. Şi noi, ca familie spirituală, dorim să intrăm în acea tăcere care-L contemplă pe Dumnezeu.
Intraţi în Inima Neprihănită a Mariei, care e cu totul deschisă lui Dumnezeu. Permiteţi-I Spiritului Sfânt să vă vorbească, şi fie ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Părintele slavei, să vă dea un spirit de înţelepciune şi de revelaţie, pentru o mai profundă cunoaştere a Lui(Ef 1,17).
Căutaţi-L pe Dumnezeu, folosiţi-vă de cuvintele Sfintei Scripturi pe care le găsiţi în această broşură!
Totul spre mai marea glorie a Sfintei Treimi!