FUNDAȚIA CETATEAIHSlogoSIVINEPRIHĂNITEI

MEĐUGORJE

ICONAcasaOBRUB

FAMILIA SPIRITUALĂ

"Regina Păcii, cu totul ai tăi-

 prin Maria la Isus"

ICONA obrub svjetlije 400Bine aţi venit în Casa de rugăciune a familiei spirituale „Regina Păcii, cu totul ai Tăi – prin Maria la Isus"!
 
Fecioara Maria a apărut la Medjugorje pentru a invita poporul lui Dumnezeu şi întreaga omenire să se întoarcă la Fiul său şi să-L accepte ca şi Salvator, înaintea Căruia tot genunchiul trebuie să se plece. Totul trebuie să-I fie supus lui Cristos, a cărui regalitate se întinde peste tot Universul. Tot ceea ce Dumnezeu a creat: oameni - atât de pe Pământ cât şi de pe alte planete - toate creaturile, trebuie să fie reunite în Cristos, pentru ca Dumnezeu să devină totul în toţi.
 
Fecioara Maria ne cheamă la rugăciunea continuă, adică la relaţia intimă cu Dumnezeu prin Inima sa Neprihănită. De aceea, ea ne spune să ne oferim viaţa lui Isus Cristos, pentru ca El să o înalţe Tatălui şi să o transforme. A ne oferi viaţa înseamnă a ne uni cu Jertfa lui Cristos, a trece de la viaţa stricăcioasă a păcatului la viaţa nouă care izvorăşte din Inima lui Cristos, oferit pe Cruce. Astfel făcând, noi ne unim cu tot poporul lui Dumnezeu care trăieşte deja cu Cristos în sfinţenie, ne unim cu îngerii şi arhanghelii, ne unim cu omenirile de pe alte planete rămase credincioase lui Dumnezeu.
Totul trebuie reunit în Cristos, iar această reunire trebuie să pornească de la relaţia noastră intimă cu Dumnezeu, prin oferirea vieţii noastre prin Maria, Mama poporului nou. Dumnezeu a prevăzut pentru aceste timpuri ca poporul Său să fie bine organizat, adică să fie format din mici nuclee de persoane care îşi oferă viaţa unul pentru altul, după exemplul Sfintei Fecioare Maria şi al Sfântului Iosif. Aceste mici nuclee sunt ca şi celulele în corp, în care curge viaţa Spiritului Sfânt şi unde persoanele trăiesc Trecerea Pascală, avându-L drept model pe Isus, care a murit şi a înviat pentru a deschide calea fiecărui om de bunăvoinţă.
 
Aceste nuclee nu sunt lăsate de unele singure, ci sunt legate între ele de harul cu care Dumnezeu le hrăneşte pentru a putea forma unicul popor al lui Dumnezeu. Unui nucleu, care se află în Inima poporului, Dumnezeu i-a dat harul de a avea rolul de liant, pentru că acest nucleu a primit de la Dumnezeu misiunea de a aduna în jurul său şi, în final, de a se uni cu toate celelalte nuclee. Persoanele care fac parte din acest Nucleu, pe care Isus l-a numit Nucleul Central, sunt legate între ele de puterea lui Dumnezeu. Ele îşi oferă viaţa pentru întreaga omenire. Acest nucleu este format atât din oameni de pe Pământ, oameni de pe alte planete care Îi sunt credincioase lui Dumnezeu, cât şi din sfinţi. În fruntea acestui Nucleu se află Sfântul Arhanghel Mihail.
 
Prin Nucleul Central, poporul lui Dumnezeu participă la Liturghia Cerească, unde Cristos se oferă pentru întreaga omenire şi o oferă Tatălui. Misiunea Nucleului Central este de a deschide drumul pentru poporul lui Dumnezeu, poruncindu-i satanei să se îndepărteze de făpturile lui Dumnezeu. Pentru a putea participa la Liturghia Cerească, e necesar să ne unim spiritual cu Nucleul Central şi să acceptăm slujirea sa în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Trebuie spus şi că în cadrul Nucleului Central sunt pe deplin operante preoţia nouă adusă de Isus Cristos pe Pământ. Preoţia nouă ia naştere din poporul care îşi trăieşte preoţia comună.
 
Fiecare fiu al lui Dumnezeu trebuie să-şi trăiască preoţia comună, unită cu preoţia Sfinţilor Arhangheli. Oferindu-se pe sine, fiecare participă la sacrificiul Euharistic al lui Cristos, Unicul Preot.
Viitorul poporului lui Dumnezeu e acela de a fi condus la Noua Creaţie prin harul pe care Dumnezeu îl dă instrumentelor sale extraordinare: Arhanghelii, Nucleul central şi fraţii fideli lui Dumnezeu din Univers. Tot poporul va deveni unul, adunat în jurul lui Cristos, Unicul Păstor şi Preot.
 
Noua Creaţie va fi un proces progresiv şi rapid în cei care au acceptat să-I aparţină cu totul lui Cristos.
 
Fiecare bărbat şi femeie sunt destinaţi să trăiască plinătatea propriei vocații privind paternitatea şi maternitatea spirituale, prin oferirea vieţii. Maria e prima creatură nouă care a intrat pe deplin în Preasfânta Treime, şi în ea operează plenar maternitatea divină, în folosul tuturor oamenilor, datorită faptului că a intrat în uniune mistică cu Cristos încă de la Neprihănita sa Zămislire şi în uniune cu Jertfa lui Isus pe Cruce.
 
Vă dorim o şedere plăcută în această casă de rugăciune şi drum bun înspre Noua Creaţie.